Sunt mama a doi copii minunați: fiicele lui Veronica și fiul George. Diferența de vârstă dintre puii mei este de trei ani, ceea ce înseamnă că ei se pot juca unul cu altul pentru ei înșiși. În timpul primei sarcini, când am purtat o fiică sub inima mea, am citit o mulțime de literatură și am fost 300% sigură că am putut face față problemei ridicării unui copil fără pedeapsă și țipete ușor și natural. Cu toate acestea, viața a pus totul în locul ei.
Mama e nervoasă și e obosită
Au existat situații diferite când era necesar să strigăm. De exemplu, copilul meu urcă spre șemineul ars. Și eu sunt la celălalt capăt al camerei. Nick! - Eu țip. Și copilul pornește un sunet puternic, degetele sunt intacte, fără arsuri.
Totul este clar aici. Prin comportamentul meu, am protejat-o pe fiica mea de rău. Dar, pentru a fi sincer, am strigat nu numai în astfel de cazuri, ci și atunci când:
- copilul a refuzat să mănânce sau să mănânce;
- nu a vrut să poarte hainele sau hainele;
- jucării împrăștiate peste tot în cameră;
- nu a arătat dorința de a merge la grădină etc.
Apoi am țipat! Din fericire, vocea mea e tare, sa dovedit bine, doar rezultatul a fost aproape zero, și uneori Veronica a început să strige după ea, transformându-se fără probleme în plâns. Și am încercat să-mi justifice comportamentul devenind prea nervos și, în general, am fost obosit.
Un strigăt este un semn de neputință
Am citit despre asta într-o revistă inteligentă și m-am gândit la ceea ce este cu adevărat: începem să țipăm tocmai când nu putem rezolva problema prin alte metode. Și factorul de noroc funcționează: dacă există oameni în apropiere care sunt capabili să reacționeze la strigătele prin ascultare, avem un obicei de a striga. Ei bine, când sunt cei care nu răspund la plâns, atunci nu veți fi proști să vă expuneți.
Și așa am început să mă educ! Da, da, a fost eu însumi, nu fiica mea. Am încercat să mă țin în mâinile mele când trebuia să trec la un țipăt, am tăcut și am început să-mi numesc până la 20 de ani. A ajutat. Este, de asemenea, interesant faptul că fiica a reacționat atât de neconvențional la comportamentul meu: și ea a tăcut și sa uitat la mine, cum se va sfârși totul. Treptat, totul sa soldat cu faptul că nu am strigat controlul situației, dar am încercat să mă apropii de copil și să spun în liniște că nu eram mulțumit.
Alegerea este cea mai bună metodă de educație
Nu este un secret că foarte des copiii își încep capriciile atunci când nu le place ceva. De exemplu, o bluză în care trebuie să mergi la grădiniță sau ce mama ta a pregătit pentru cină.
Am început să prezint totul într-o formă variabilă, adică dând copilului dreptul de a alege. Nu o bluză, dar doi se află pe spatele canapelei, iar fiica alege. Apoi ea nu-mi va spune că ceva nu este în neregulă cu ea: ea însăși a ales. Ce vom pregăti pentru cină: prăjituri de brânză sau fulgi de ovăz? Ce ai ales, atunci vei mânca.
Desigur, nu este întotdeauna posibilă această alegere, dar în majoritatea cazurilor această metodă a funcționat, iar copilul nu avea niciun motiv pentru capricii, iar mama nu avea nevoie să strige sau să pedepsească copilul obraznic.
Pedeapsa este o necesitate!
Dar nu fizic! Dacă un copil a comis o contravenție, iar cu doamna mea a fost de cele mai multe ori o minciună în cea mai sofisticată formă, este imperativ să vorbim despre faptul dacă fiica nu a făcut bine și apoi a pedepsi. În ce mod? Există o mulțime de opțiuni: lipsiți un computer, nu acordați bani de buzunar timp de câteva zile, numiți curățenie în bucătărie, etc.
Important: pedeapsa este oferită și sub formă de alegere.
Sincer, este atât de convenabil ca copilul însuși să fie determinat în multe chestiuni, atunci nu sunteți responsabil. Desigur, în unele chestiuni importante, decizia este pusă la dispoziția părinților, dar în situații mai simple, de ce nu lăsa copilul să-și arate "eu" chiar și în chestiunea alegerii pedepsei.
P.S. Indiferent de cât de drăguț ar putea suna, părinții înșiși trebuie să fie un exemplu al comportamentului copilului lor. Prin urmare, ne educăm pe noi înșine, dragi adulți, și este extrem de rar să trebuiască să strigi și să-i pedepsiți pe copiii voștri.
